Goana dupa cadou si chelneritele autiste

Am inceput un maraton de-o saptamana, iar startul a fost o vizita de-o zi la Castelul Peles. Suvenirurile, care atrag in mod inevitabil turistii de ocazie, la fel ca rafturile burdusite cu pachete de guma care preced casele de marcat, i-au atras atentia si lui C. S-a oprit in fata unei imitatii de camee, dar verdictul a fost: "Nu mi-o iau, pentru ca e doar un moft".
"Doar un moft" a fost motorul care m-a facut sa-mi iau ultima zi de concediu din anul asta si sa dau o fuga pana la Sinaia, ca sa incep cu un gest romantic si dramatic sezonul cadourilor.
Un turist singur, agatat de o camera foto, este deja un personaj suspect intr-o statiune colindata in sus si-n jos de grupuri galagioase. Asa ca am rezolvat misiunea "cadou" in cea mai mare graba!
Dar am ramas la mana agentiei feroviare, care mi-a vandut bilet dus-intors la o distanta de "am timp de-un pranz".
Asa ca...am avut timp de-un pranz.
Local curat, servire prompta si, dupa o ora de zabovit in fata felurilor de mancare, o data goana dupa cadou si foamea potolite, am trecut la inspectarea discreta a imprejurimilor si, de ce nu, a imprejurarilor.
Mancarea buna si pitorescul localului erau suficiente pentru o infuzie de sfarsit de lume, de suficienta, de confortul pe care il cautam departe de orasele mari.
In toata cascada de nectar si ambrozie cu iz montan, doua chelnerite completau foi de carnet cu ciorbe, feluri vanatoresti, pizza, vin, bere, papanasi si scrumiere curate.
Faceau cu randul la mese, intr-un tandem demn de concursurile de inot sincron. Nu lipsea nimic, iar mesenii erau la fel de multumiti si de auto-distrati ca personajele poeziilor lungi, gen nunti, zamfire, folclor (era totusi un restaurant cu profil).
Ei bine, in toata stuparnita de placeri turistice, cele doua chelnerite aveau timp sa se opreasca, intr-un instinct autist, si sa se uite pe fereastra.
Priveau in gol, timp de secunde care se dilatau, probabil, in ani de privit pe marginea unei insule minuscule, in asteptarea unui trans-atlantic.
Una privea, iar cealalta prelua sarcinile de gazda buna, asteptand constiincios sa-i vina randul la privit.
In goana mea dupa cadou, in maratonul pe care l-am inceput cu o saptamana inainte, timpul s-a oprit ca intr-un flash-finish.
Nu am castigat cursa, desi m-am miscat repede (cererea de concediu-scrisa in ultimul moment, biletele luate de la agentie-in speranta ca voi evita exodul de vineri, traficul care m-a facut sa ajung cu 4 minute inainte de plecarea trenului-desi am plecat cu o ora si jumatate inainte).
Chelneritele autiste au oprit cronometrul care imi stabileste deadline-urile. Ele au castigat deja cursa fara record monidial!