"E noapte"

Despre Grisa Gherghei nu s-au scris atatea cat ar fi trebuit. De fapt, Grisa Gherghei nu are atatia cititori, cati ar fi trebuit. "We do the Vaselines way":

E noapte si aud cum plang vecinii
nu stiu nimic din suferinta lor
La fiecare usa un vizor
strecoara in nestire pelerinii

Plang in pahare mici referitoare
isi limpezesc veninul zile-ntregi
apoi il beau cum bei ca sa te dregi
un fel de-a sta la crasma pe plecare

Betivi de lacrimi dornici de potop
se-ntorc in ei cu apele de mila
intreaga lume pare-a fi un dop

O vesnica plutire in pupila
mi-am luat o pelerina de la shop
si un flacon cu sange de reptila

Goana dupa cadou si chelneritele autiste

Am inceput un maraton de-o saptamana, iar startul a fost o vizita de-o zi la Castelul Peles. Suvenirurile, care atrag in mod inevitabil turistii de ocazie, la fel ca rafturile burdusite cu pachete de guma care preced casele de marcat, i-au atras atentia si lui C. S-a oprit in fata unei imitatii de camee, dar verdictul a fost: "Nu mi-o iau, pentru ca e doar un moft".
"Doar un moft" a fost motorul care m-a facut sa-mi iau ultima zi de concediu din anul asta si sa dau o fuga pana la Sinaia, ca sa incep cu un gest romantic si dramatic sezonul cadourilor.
Un turist singur, agatat de o camera foto, este deja un personaj suspect intr-o statiune colindata in sus si-n jos de grupuri galagioase. Asa ca am rezolvat misiunea "cadou" in cea mai mare graba!
Dar am ramas la mana agentiei feroviare, care mi-a vandut bilet dus-intors la o distanta de "am timp de-un pranz".
Asa ca...am avut timp de-un pranz.
Local curat, servire prompta si, dupa o ora de zabovit in fata felurilor de mancare, o data goana dupa cadou si foamea potolite, am trecut la inspectarea discreta a imprejurimilor si, de ce nu, a imprejurarilor.
Mancarea buna si pitorescul localului erau suficiente pentru o infuzie de sfarsit de lume, de suficienta, de confortul pe care il cautam departe de orasele mari.
In toata cascada de nectar si ambrozie cu iz montan, doua chelnerite completau foi de carnet cu ciorbe, feluri vanatoresti, pizza, vin, bere, papanasi si scrumiere curate.
Faceau cu randul la mese, intr-un tandem demn de concursurile de inot sincron. Nu lipsea nimic, iar mesenii erau la fel de multumiti si de auto-distrati ca personajele poeziilor lungi, gen nunti, zamfire, folclor (era totusi un restaurant cu profil).
Ei bine, in toata stuparnita de placeri turistice, cele doua chelnerite aveau timp sa se opreasca, intr-un instinct autist, si sa se uite pe fereastra.
Priveau in gol, timp de secunde care se dilatau, probabil, in ani de privit pe marginea unei insule minuscule, in asteptarea unui trans-atlantic.
Una privea, iar cealalta prelua sarcinile de gazda buna, asteptand constiincios sa-i vina randul la privit.
In goana mea dupa cadou, in maratonul pe care l-am inceput cu o saptamana inainte, timpul s-a oprit ca intr-un flash-finish.
Nu am castigat cursa, desi m-am miscat repede (cererea de concediu-scrisa in ultimul moment, biletele luate de la agentie-in speranta ca voi evita exodul de vineri, traficul care m-a facut sa ajung cu 4 minute inainte de plecarea trenului-desi am plecat cu o ora si jumatate inainte).
Chelneritele autiste au oprit cronometrul care imi stabileste deadline-urile. Ele au castigat deja cursa fara record monidial!

COH

Alcoolu-si face treaba pe moment.
Ninge usor, e rost de aventura,
Te strang in brate, dar e evident
Ca te iubesc doar cand mai iau o gura.

Alcoolu-si face treaba pe moment,
Simt ca-s usor, chiar daca ninge-afara,
Fulgii sunt grei (asta-i echivalent
Cu compensatia universala).

Alcoolu-si face treaba pe moment -
Prospectic ingerat, ca o tinctura -
Adorm ca un bezmetic dependent,
Iar dimineata te privesc cu ura.

Sepia

daia.atman.ro

Pentru ca sinapsele ei sunt ca un trafic fluent, fara ambuteiaje si fara berbeci care schimba banda fara sa semnalizeze.

Patru strofe

Toamna de azi - o simplă picoteală,
Un duş fierbinte, ceai la asfinţit,
Eu, tu - călătoria ideală
Şi-o simplă poză: alb pe verde - "exit".

Sper să mă crezi: toamna-i o picoteală,
Un duş fierbinte, ceai la asfinţit,
E felul de-a iubi, trasă normală
A greului, imperturbabil: "exit".

Toamna de care-ţi spun e-o picoteală
Un duş fierbinte, ceai la asfinţit,
Rămânem noi, aceeaşi "bântuială"
Şi spectrul sumbru al plăcuţei :"Exit".

Ma feresc...

...de lucruri frivole. De senzatii pe care le pot lega in cotidian. De cuvinte si expresii bufonice, "bascalie" sau "am facut-o lata".
De lucruri mici, cotidiene si am senzatia ca oamenii care se folosesc de cartile astea triseaza, sau joaca sub valoarea unei maini inspirate la canasta.
Nu-mi plac tradarile de ocazie, pentru ca isi pierde sensul apartenenta la o idee.
Nu cred in fericirile mici, pentru ca sunt jumatati de masura, asa cum vezi premiera prin spartura gardului si nu in primele randuri. E o diferenta de efort, desi se vor gasi voci care vor spune ca diferenta este de noroc, conjunctura astrala sau de gasit trifoi cu patru foi in gazonul refugiilor de tramvai.
Dar nu exista o diferenta apriorica intre "daca vrei, poti" si scuzele astrale pe care le numim generic ghinion (dar care sunt, in esenta, justificarea pentru firea comoda si indolenta a omului care a inventat telecomanda, ca sa nu mai fie nevoit sa se ridice din pat pentru a schimba canalul)?.
Acum am deschis drumul periculos al scuzelor anatomice, adica al lenii lui "pica para" drept o anemie agravanta, sau cel al automutilarii, ca un sindrom ascuns al nevoii de a-ti pedepsi mana care a facut ceva rau, dar pe care nu-l vei recunoaste niciodata.
Cum frica de singuratate este doar o circulatie periferica precara, mereu in cautarea unui corp cald, care o poate compensa.
Cum nevoia de a sta in aceeasi camera cu persoana iubita poate masca sindromul agorafob pe care ti-l dau multimile de necunoscuti cu care imparti spatiul din metrou.
Sau cum nevoia de singuratate este doar o alergie la acarienii pe care ii impartim zilnic.
Viata este suma tuturor clauzelor si a circumstantelor atenuante pe care le impartim generos. Nu este adunarea, pe foaia matematica, a celor 21.900 de zile statistice (atat traim! spun oamenii de stiinta).
Ma feresc de lucruri frivole, pentru ca imi dau disconfortul unui om prost pe care trebuie sa il tratez cu diplomatie (in tot circul convetiilor sociale, imposibil sa nu intalnesti asa ceva, fie si in metroul agorafob).
Frica de frivolitate nu exista in cataloagele patologiei, desi am gasit "plutofobie" (frica de bogatie), sau ciclofobia (frica de biciclete).
Ma feresc de lucruri frivole ca de sezonul gripei, sau cum te simti intimidat de acordul de pace intre doua tari care au arma nucleara.
Sentimentul de intimidare il poti reduce inchipuindu-ti oamenii stand pe scaunui wc-ului. Totusi, nu mi-l pot inchipui pe Flaubert in cabinele ecologice!
Hai, la un exercitiu extrem de imaginatie, il vad pe Gustave in paralelipipedele verzi din Parcul Izvor, dar ma feresc sa merg mai departe...

M-am apucat sa scriu...

...in seara asta, ca si cum ar fi fost sfarsitul lumii. De fapt, asta fac de fiecare data cand sunt in fata paginii goale.

Cu frenezie si convins ca acum voi scrie mai bine decat ieri, ca sunt un om mai bun, ca scriu mai bine si ca lucrurile imi sunt mai clare.

Sincer, acum, cat poti salva cand intri in vria ideilor? Nu oameni, nu tari si nici suflete! Cat poti salva din documentul pe care il umpli cu ardoare?

Raspunsul l-a avut compania de electricitate.

Cred ca ma intorc la hartie.

Fair Play

Cand e mai usor sa folosesti un ciocan mai mare, desi ai de spart doar o colivie din sarma subtire, argintie...

Este reversul medaliei atat de atragator? Atat de la indemana si de eficient, incat faci pactul cu partea intunecata, doar pentru a-ti satisface o nevoie imediata?

Nu mai gandim? E totul o farsa poleita cu "aurul nebunilor", in care si-au frant gatul aventurieri naivi, departe de logica si rationamentul oazelor de liniste mediatica?

Poate suntem morti si perpetuam doar o stare de consum.
Nu inteleg cum standardul de fericire se rezuma la a te compara cu fericirile celorlalti, fie ca faci comparatia cu persoane reale, sau doar cu idei inoculate de mediile de comunicare.
Condamnam cocaina si heroina pentru ca sunt droguri vizibile?

Ca iti transferi asupra prafului "inocenta" pe care crezi ca o ai, pentru ca televizorul nu e drog - il pot stinge cand vreau -, pentru ca tentatiile nu-s vinovate, doar revigoreaza viata de cuplu?

De ce nu-i sinceritatea un drog? Consuma minciuna mai multe grasimi, apoi suntem mai in forma pentru lumea pe care oricum o mintim?
N-am vrut sa incep cu atatea intrebari. De fapt, imi propun, de fiecare data cand scriu, sa dau raspunsuri.
Singurul raspuns pana acum este "fair-play"!
Sa nu te culci, daca vrei sa stai treaz!
Sa nu tragi in piept, daca miroase urat!
Sa nu-ti faci casa, daca pamantul e moale!
Sa nu crezi in tine, atata timp cat nu esti ABSOLUT SIGUR ca ai in ce sa crezi, adica sa-ti hranesti vanitatea pe care o tragi ca pe o husa peste imperfectiune!
Sa nu fi PERFECT, inteles gresit ca un pacat capital!
Intre interogari si exclamatii este tot drumul pe care poti sa-l parcurgi. Dincolo de reperele celor doua semne de punctuatie nu mai exista nimic, sunt doua granite la fel de puternice ca semnele de circulatie.
Iar cei care incalca regulile de circulatie, nu sunt "fair-play"!

Pentru ca pun in pericol viata celorlalti!

De aici si expresia...

Gods and General(s) stuff

Dorinel Munteanu s-a vazut in postura unui sofer de categorie B, care a flirtat cu caii putere, dar a fost pus, in decurs de o saptamana, pe scaunul unui bolid de NASCAR. Iar patronul nu a avut decat o directiva, departe de incurajari, suport moral sau initiativa financiara, "CASTIGA!" - a venit imperativ din loja.

Iar driverul de ocazie si-a adunat staff-ul in preajma, i-a masurat din cap pana-n picioare si le-a cerut lucruri firesti: "vreau eleroanele la atatea grade", "facem 3 intrari la boxe", "ATENTIE la telemetrie".

Au scartait doua roti in angrenaj, a inceput sa ploua, "Neamtul" a intrat la boxe si a schimbat "pneurile" Stancu si Semedo, care au pierdut de atatea ori pe "ovalurile" Ligii I.

S-a bazat pe propulsorul Kapetanos, pus gresit sub capota pana in momentul "Stefan cel Mare".

A pastrat suspensia Nicolita si sasiul Zapata, exploatand la maxim punctele forte, de care "ceilalti piloti" au uzat masina "Steaua" in regim de dragster.

Inaintea golului dinamovist, l-am vazut pe Munti cu mingea in brate si stiam ca ii ard gambele sa intre in teren.

Clauza cu "Sepcile" l-a tinut pe banca de contract, desi am avut imaginea pilotului care coboara din masina la pit-stop, sa dea o mana de ajutor mecanicilor.

Totusi, Plesan pare o feblete a varfului de piramida, nu-i pun golul in carca, dar fotbalul se joaca in "11" contra "11", iar veriga slaba rupe lantul cu o precizie matematica - baza statisticii.

Derby-ul terminat egal nu se pune. E un plasture care nu iti acopera rana.

A ramas "Doamneeeeeeee", la barele Stelei, diferita de dumnezeii pentru care construieste finantatorul biserici.

www.snopes.com

Deoarece Cola nu e contraceptiv, deoarece Obama nu a declarat ca e musulman, deoarece nu l-a vazut nimeni intr-un fulger pe Isus langa Chisinau, in Albania sau in Kosovo, deoarece prietenii incearca sa te convinga de toate tampeniile primite pe mail si se uita la tine de parca ai fi un Semmelweis modern (thank you, Jeffrey Goines!) .

Problema cu noi nu este saracia! Nu este o boala incurabila, cum este SIDA, nici o tara care se scalda intr-o mizerie propagandista, cum este Coreea de Nord, dar care are arma nucleara.

Problema fundamentala este ca nu ne punem intrebari!

Vor exista voci care vor spune ca viata este prea scurta sa-ti pui intrebari. Ca merita sa beneficiezi de cornul abundentei, lasat la intamplare de un zeu aparent neglijent.

Vor exista voci care te indeamna sa fii ingnorant, sa consumi muzica si drogurile unei generatii si sa te consumi in propriile instincte.

Cu ce am fi, astfel, mai diferiti decat gandacii care traverseaza podeaua bucatariei in cautarea unei bucati de branza scapate fara voie, intr-un gest instinctiv de a duce mancarea la gura.

Nu este asta o sfidare la adresa sutelor de mii de ani de evolutie?

Daca maimuta se hotara sa nu coboare din copac, in schimb sa stea la umbra corolamentului, in desfatul fructelor?

Daca omul timpuriu nu-si punea problema focului, a arcului sau a rotii?

Daca se lasa in voia accidentelor culinare, sau a accidentalelor delicii culinare?

Maimuta care a hotarat sa coboare din copac, care s-a ridicat in doua picioare pentru ca vedea mai bine, a lasat in urma popoare intregi, care bantuie in secolul nostru prin hiper-market-uri, care isi consuma semenii intr-o indolenta vecina cu "aceasta specie merita sa moara".

Celebrii si impersonal reflexivii "Oameni de Stiinta" au descoperit pe coastele Australiei o noua specie de meduze, infime ca marime, dar cu un venin suficient de puternic incat sa omoare un om intr-o clipita. Meduza ar putea omora pesti mari, dar, din cauza dimensiunilor, nu ar putea sa ii digere. Asa ca "Oamenii de Stiinta" au decis ca meduza este nejustificat de veninoasa pentru ceea ce reprezinta in propriul habitat.
Oare noua specie este o sedila strecurata de ecosistem, semn care schimba - semiotic vorbind - sensul unui cuvant? Este oare un avertisment ca pamantul exploatat, din care am tras fluvii de petrol, incepe sa raspunda abuzului la care este supus de oamenii care nu isi pun intrebari de genul "cat dau inapoi, in raport cu ce primesc?".

Nu cred in mesajele pseudo-ecologice care te indeamna sa inchizi apa la robinet cat timp te speli pe dinti. Consumatorii industriali inghit apa cat milioane de chiuvete pornite deodata.

Adevarata problema nu este ca oamenii nu inchid apa la dus, cat timp se sapunesc, ci ca nu isi pun intrebari.

Textul este plin de semne de interogare si, pana acum, va dati seama ca sunt un om care isi pune intrebari.

Cum ar fi fost lumea fara Newton, un alt "Pica para", lovit in cap de un fruct?

Sau fara Einstein, un corigent la fizica, cuprins brusc de elucubratiile lucrurilor relative?
Care este sansa mea? Sa gasesc raspunsurile in viata aceasta!

Probabil v-ati dat seama cat difera intrebarile mele, celor de la "Roata norocului”! Ati prins ironia?...

The world is changing, music is changing, drugs are changing

Tricodava era un reper ca si ceasul de la Universitate.

Cafea seara...

Hansel si Gretel nu-s doi copii pierduti in padure, nici infantii adoptivi ai fratilor Grimm. Nu-s personaje de postere educationale, sau modele de inteligenta infantila. Nu sunt IDEI, nu sunt PERSOANE. Nu-i poti lega de cineva pe care il stii. Cu ei nu poti sa cazi in capcana cotidianului, nu-s ca noi, ei NU EXISTA.

Hansel si Gretel sunt semne de carte - asta-i pentru cine foloseste maculatura, adeseori inutila, a marilor clasici. Din acest punct al discursului nu exista cale de intoarcere. N-ai cum s-o dai cotita, ca ai vrut sa spui altceva, ca ai fost inteles gresit de contemporani. Dar este un plus de moral in ceea ce ai vrut sa intreprinzi. Adica sa dai tare in valorile echivoce ale literaturii universale, sa darami temple si sa profanezi morminte de profeti.Esti pe drumul cel bun si cu sens unic in a-ti frange gatul.

Minunea anatomiei omenesti este ca poti da cu capul de cate ori vrei de pragul de sus - este educativ. Gatul, in schimb, ti-l frangi o singura data. Schimbi viata, schimbi masina, schimbi nevasta, stil de imbracat, mod de a-ti turti tigara intre aratator si degetul mare, inainte sa o aprinzi.

Schimbi felul de a conjuga verbele! De la "o sa" treci radical la "fac", sau te afunzi regretabil in "am facut".

Sincer, cu ce te poti lauda la timpul trecut?

Maine e o noua zi, prima din restul vietii. Iti dau realizarile un confort suficient incat sa te simti protejat si satisfacut ca un urs in hibernare, taind portii din vanatul demult digerat si depus pe tesuturile care iti asigura supravietuirea pana la primavara?

Si nu este vorba despre anotimpul renasterii pe care il viseaza milioane de chinezi, cu petale de cires poposind pe aleile parcurilor.

Raspunsul este categoric NU.

Nu te poti baza pe "atunci" si nu te poti baza pe "acum". Cu "atunci" am lamurit-o! E doar un label, nu are consistenta, nu mai exista si e, cu fiecare clipa care trece, anacronic. Iar "acum" e relativ ca un colt de cer care se umple cu nori. Nu-i poti impiedica sa-si schimbe forma in ursi de plus!

Ramane maine, incarcat la fel ca o baterie veche pe care o lasi pe calorifer, in speranta ca iti va schimba programul atunci cand te lasa balta acumulatorii de la telecomanda, familia, prietenii, colegii de birou, asistenta sociala, postasul nu-ti mai aduce corespondenta, tipul de la cablu nu mai raspunde, operatorul de telefonie este ocupat, iar presedintele tarii se ocupa de politica externa.

Maine arata bine ca un poster, asezat in locul gol de pe perete, suprasaturat de corespondente ale sub-culturilor contemporane.
Nu tigarile pe care le-am fumat pana acum o sa ma omoare. Scriu aceste randuri, ceea ce este dovada VIE ca nu mi-au cauzat decat preludiul unei morti iminente si statistic anuntate (in fine...) sau biologic demonstrate. Nicotina din punctul zero al vietii mele, adica maine - prima zi din restul vietii, imi va fi fatala.

Sunt absolut functional! Maine ma voi trezi, soarele va straluci, oamenii se vor bate pe locuri de parcare, iar facturile vor veni cu o precizie bugetar-chirurgicala.

Ploaia se formeaza in punctul zero de condensare, Soarele va deveni nova peste 50.000 de ani, Gloria Buzau nu va lua campionatul Romaniei, iar eu nu pot sa divortez ca sa ma insor cu o verisoara. Mai am: Revelionul vine intre 31 decembrie si 1 ianuarie, nu vor reveni la moda barbatii in colanti (aici ma hazardez, recunosc), Seinfeld nu o sa apara in Young and Restless, 1 Mai ramane sarbatoarea muncii.
Ce-ar fi daca Hansel si Gretel ar arunca firmiturile inaintea lor si nu le-ar lasa in urma, ca pe niste amintiri sacaitoare?
Atunci MAINE ar capata un sens mai sus de speranta! Ar fi mai mult decat asteptarile pe care le avem de la cei din jur!
Maine ar fi ca si cum ai vrea sa-ti cuceresti iubita inca o data, ca si cum ai face dragoste pentru prima oara, primul curcubeu, primul zambet al lui Matei!
Ar fi prima oara fara sa speri, doar sa te bucuri de ceea ce inseamna MAINE!