marți, 3 noiembrie 2009

Scurta poveste despre micii monstri pe care ii crestem in caldura caminelor noastre

Matei a racit! A urmat cura de medicamente cu nume imposibile si gusturi indoielnice. Satul de "...xon", "...xal", "...xam", Matei ne-a smuls promisiunea "-Dar daca iau medicamentul, imi luati o jucarie?", "- Iti luam!".

A venit randul lui C. sa raceasca (deh, sezonul). Si-a pierdut vocea, avea febra si, in general, o stare proasta. Dar promisunea este promisiune si a venit ziua in care, in lipsa mea (serviciul asta!), a trebuit sa se mobilizeze si sa duca micul mons..., astaaa, pe Matei cu masina pana in afara Bucurestiului, unde un hyper-market gazduieste un fantastic magazin de jucarii.

Dialogul care urmeaza a avut loc in holul casei, in timp ce Matei era pregatit si imbracat pentru plecare si exploda de entuziasm in asteptarea jucariei:
Matei (topaind): - Mergem sa luam jucarie? Mergem sa luam jucarie?
C. (stins, cu vocea pierduta): - Da, mergem.
Matei (topaind): - Mergem cu masina? Cu masina?
C.(stins): - Cu masina...Matei, mami nu poate sa vorbeasca tare, pentru ca si-a pierdut vocea, asa ca te roaga sa stai cuminte in spate (pe bancheta din spatele masinii - n.a.)
Matei (topaind): - Ti-ai pierdut vocea?
C.(stins): - Da.
Matei (se opreste din topait): - Dar poti sa conduci?...