Imi reprosez ca nu pot scrie lucruri dragute. Duioase - poate, frumoase - sper. Dragute, nu reusesc (genul acesta de autocritica ar fi savurata cu siguranta de C). Sper sa ma opresc, la un moment dat, la lucruri haioase. Fac chiar exercitii:
Eram in tramvai, cand oamenii se grabesc spre yala de la usa, in speranta ca vor uita de ziua de lucru pe care tocmai au incheiat-o. Pe scaunul de langa mine, o domnisoara cocheta. Si, cum am facut greseala sa nu recuperez ceva de citit in ultimul moment, pentru a-mi face calatoria mai usoara, am trecut la exercitiile de observatie pe care le-am exercitat si in "Goana dupa cadou si chelneritele autiste".
In vagonul plin de vorbitori la telefoane, privea in gol pe fereastra si nu m-am abtinut sa nu-mi pun intrebarile clasice: "Oare o asteapta cineva acasa? Oare are un iubit, oare el o imbratiseaza dimineata, inainte de rutina dusului si a cafelei?" Raspunsul ei a fost prompt, cand si-a dat jos manusa eleganta din piele si a inceput sa se scobeasca adanc in nas, in cautare cine-stie-caror-comori.
Demersul nu este misogin, cat despre "haios", am scris mai sus: e un exercitiu.
