joi, 23 aprilie 2009

"O cumparatura duce la alta"

M-a trimis medicul de familie sa fac niste investigatii si mi-a recomandat o clinica particulara: "lucreaza mai bine si sunt mai prompti". OK, in teorie suna bine.

Dau telefon la clinica particulara sa-mi fac programare. "Cat ma costa?", am intrebat. "X lei, dar ne pare rau, suntem foarte ocupati, nu va putem programa mai tarziu de saptamana viitoare". OK, in fine, si saptamana viitoare imi convine.

Ii dau telefon lui C. sa-i dau raportul: "Cuuum?!? Abia saptamana viitoare. La ce clinica te-ai dus?" "Aia" "Stai putin, te sun eu..."

Astept, in fata clinicii, masinile trec pe strada, doua verzi, 4 argintii si 4 rosii. Suna C. "Gata. Am un client, nevasta-sa e medic la clinica 'Aia'. Du-te la ea ACUM si spune-i ca vii din partea". "Perfect! Ii duc ceva?" "Ei, si tu acum, NORMAL ca-i duci. Ii iei niste flori si o cutie de bomboane".

Fac un calcul scurt: florile - Y lei, bomboanele - Z lei.

Suna iar telefonul. C: "Sa-i iei ceva si asistentei, apoi sa treci si pe la mine sa-mi aduci ceva dulce". Fac iar flotari aritmetice: W - pentru asistenta, si "o alta litera" pentru C.

Trag linie si adun: X+Y+Z+W+"alta litera"= cu siguranta mai mult decat X. (Vorba Povestitorului din Fight Club:"If X is less than the cost of a recall, we don't do one")

Asa ca stau cuminte acasa o saptamana si astept sa-mi vina randul.

Ma apuc de sportul extrem al incintei, zappingul: "Dupa legatura de la Politia Capitalei, unde este retinut Gigi Becali, dam legatura in studio unde va canta reprezentanta noastra la Eurovision". Normal - nicio arestare fara lautari. Schimb postul. Dau peste reclama unei banci, in care un tata vrea sa-i ia copilului un caine. Si, o data cu cainele, mai vin: cosulet, paturica, jucarie, jucarie de ros, casuta de gradina, haina de timp rece, jucarie de parc, pres pentru lounging (WTF!). Vorba omului: "Mai bine luam un bat din parc si-l aruncam". "Ce vrei sa-i faci, o cumparatura duce la alta", vine replica reprezentantului bancii care numai dupa om la wc nu s-a dus.

Am stins televizorul si m-am apucat de citit, fericit ca nu m-am luat dupa "O cumparatura duce la alta", caci replica mea ar fi fost: "Ma bine luam un bat din parc si mi-l bagam in..."