"E noapte"

Despre Grisa Gherghei nu s-au scris atatea cat ar fi trebuit. De fapt, Grisa Gherghei nu are atatia cititori, cati ar fi trebuit. "We do the Vaselines way":

E noapte si aud cum plang vecinii
nu stiu nimic din suferinta lor
La fiecare usa un vizor
strecoara in nestire pelerinii

Plang in pahare mici referitoare
isi limpezesc veninul zile-ntregi
apoi il beau cum bei ca sa te dregi
un fel de-a sta la crasma pe plecare

Betivi de lacrimi dornici de potop
se-ntorc in ei cu apele de mila
intreaga lume pare-a fi un dop

O vesnica plutire in pupila
mi-am luat o pelerina de la shop
si un flacon cu sange de reptila

Goana dupa cadou si chelneritele autiste

Am inceput un maraton de-o saptamana, iar startul a fost o vizita de-o zi la Castelul Peles. Suvenirurile, care atrag in mod inevitabil turistii de ocazie, la fel ca rafturile burdusite cu pachete de guma care preced casele de marcat, i-au atras atentia si lui C. S-a oprit in fata unei imitatii de camee, dar verdictul a fost: "Nu mi-o iau, pentru ca e doar un moft".
"Doar un moft" a fost motorul care m-a facut sa-mi iau ultima zi de concediu din anul asta si sa dau o fuga pana la Sinaia, ca sa incep cu un gest romantic si dramatic sezonul cadourilor.
Un turist singur, agatat de o camera foto, este deja un personaj suspect intr-o statiune colindata in sus si-n jos de grupuri galagioase. Asa ca am rezolvat misiunea "cadou" in cea mai mare graba!
Dar am ramas la mana agentiei feroviare, care mi-a vandut bilet dus-intors la o distanta de "am timp de-un pranz".
Asa ca...am avut timp de-un pranz.
Local curat, servire prompta si, dupa o ora de zabovit in fata felurilor de mancare, o data goana dupa cadou si foamea potolite, am trecut la inspectarea discreta a imprejurimilor si, de ce nu, a imprejurarilor.
Mancarea buna si pitorescul localului erau suficiente pentru o infuzie de sfarsit de lume, de suficienta, de confortul pe care il cautam departe de orasele mari.
In toata cascada de nectar si ambrozie cu iz montan, doua chelnerite completau foi de carnet cu ciorbe, feluri vanatoresti, pizza, vin, bere, papanasi si scrumiere curate.
Faceau cu randul la mese, intr-un tandem demn de concursurile de inot sincron. Nu lipsea nimic, iar mesenii erau la fel de multumiti si de auto-distrati ca personajele poeziilor lungi, gen nunti, zamfire, folclor (era totusi un restaurant cu profil).
Ei bine, in toata stuparnita de placeri turistice, cele doua chelnerite aveau timp sa se opreasca, intr-un instinct autist, si sa se uite pe fereastra.
Priveau in gol, timp de secunde care se dilatau, probabil, in ani de privit pe marginea unei insule minuscule, in asteptarea unui trans-atlantic.
Una privea, iar cealalta prelua sarcinile de gazda buna, asteptand constiincios sa-i vina randul la privit.
In goana mea dupa cadou, in maratonul pe care l-am inceput cu o saptamana inainte, timpul s-a oprit ca intr-un flash-finish.
Nu am castigat cursa, desi m-am miscat repede (cererea de concediu-scrisa in ultimul moment, biletele luate de la agentie-in speranta ca voi evita exodul de vineri, traficul care m-a facut sa ajung cu 4 minute inainte de plecarea trenului-desi am plecat cu o ora si jumatate inainte).
Chelneritele autiste au oprit cronometrul care imi stabileste deadline-urile. Ele au castigat deja cursa fara record monidial!

COH

Alcoolu-si face treaba pe moment.
Ninge usor, e rost de aventura,
Te strang in brate, dar e evident
Ca te iubesc doar cand mai iau o gura.

Alcoolu-si face treaba pe moment,
Simt ca-s usor, chiar daca ninge-afara,
Fulgii sunt grei (asta-i echivalent
Cu compensatia universala).

Alcoolu-si face treaba pe moment -
Prospectic ingerat, ca o tinctura -
Adorm ca un bezmetic dependent,
Iar dimineata te privesc cu ura.

Sepia

daia.atman.ro

Pentru ca sinapsele ei sunt ca un trafic fluent, fara ambuteiaje si fara berbeci care schimba banda fara sa semnalizeze.

Patru strofe

Toamna de azi - o simplă picoteală,
Un duş fierbinte, ceai la asfinţit,
Eu, tu - călătoria ideală
Şi-o simplă poză: alb pe verde - "exit".

Sper să mă crezi: toamna-i o picoteală,
Un duş fierbinte, ceai la asfinţit,
E felul de-a iubi, trasă normală
A greului, imperturbabil: "exit".

Toamna de care-ţi spun e-o picoteală
Un duş fierbinte, ceai la asfinţit,
Rămânem noi, aceeaşi "bântuială"
Şi spectrul sumbru al plăcuţei :"Exit".

Ma feresc...

...de lucruri frivole. De senzatii pe care le pot lega in cotidian. De cuvinte si expresii bufonice, "bascalie" sau "am facut-o lata".
De lucruri mici, cotidiene si am senzatia ca oamenii care se folosesc de cartile astea triseaza, sau joaca sub valoarea unei maini inspirate la canasta.
Nu-mi plac tradarile de ocazie, pentru ca isi pierde sensul apartenenta la o idee.
Nu cred in fericirile mici, pentru ca sunt jumatati de masura, asa cum vezi premiera prin spartura gardului si nu in primele randuri. E o diferenta de efort, desi se vor gasi voci care vor spune ca diferenta este de noroc, conjunctura astrala sau de gasit trifoi cu patru foi in gazonul refugiilor de tramvai.
Dar nu exista o diferenta apriorica intre "daca vrei, poti" si scuzele astrale pe care le numim generic ghinion (dar care sunt, in esenta, justificarea pentru firea comoda si indolenta a omului care a inventat telecomanda, ca sa nu mai fie nevoit sa se ridice din pat pentru a schimba canalul)?.
Acum am deschis drumul periculos al scuzelor anatomice, adica al lenii lui "pica para" drept o anemie agravanta, sau cel al automutilarii, ca un sindrom ascuns al nevoii de a-ti pedepsi mana care a facut ceva rau, dar pe care nu-l vei recunoaste niciodata.
Cum frica de singuratate este doar o circulatie periferica precara, mereu in cautarea unui corp cald, care o poate compensa.
Cum nevoia de a sta in aceeasi camera cu persoana iubita poate masca sindromul agorafob pe care ti-l dau multimile de necunoscuti cu care imparti spatiul din metrou.
Sau cum nevoia de singuratate este doar o alergie la acarienii pe care ii impartim zilnic.
Viata este suma tuturor clauzelor si a circumstantelor atenuante pe care le impartim generos. Nu este adunarea, pe foaia matematica, a celor 21.900 de zile statistice (atat traim! spun oamenii de stiinta).
Ma feresc de lucruri frivole, pentru ca imi dau disconfortul unui om prost pe care trebuie sa il tratez cu diplomatie (in tot circul convetiilor sociale, imposibil sa nu intalnesti asa ceva, fie si in metroul agorafob).
Frica de frivolitate nu exista in cataloagele patologiei, desi am gasit "plutofobie" (frica de bogatie), sau ciclofobia (frica de biciclete).
Ma feresc de lucruri frivole ca de sezonul gripei, sau cum te simti intimidat de acordul de pace intre doua tari care au arma nucleara.
Sentimentul de intimidare il poti reduce inchipuindu-ti oamenii stand pe scaunui wc-ului. Totusi, nu mi-l pot inchipui pe Flaubert in cabinele ecologice!
Hai, la un exercitiu extrem de imaginatie, il vad pe Gustave in paralelipipedele verzi din Parcul Izvor, dar ma feresc sa merg mai departe...