Cand e mai usor sa folosesti un ciocan mai mare, desi ai de spart doar o colivie din sarma subtire, argintie...
Este reversul medaliei atat de atragator? Atat de la indemana si de eficient, incat faci pactul cu partea intunecata, doar pentru a-ti satisface o nevoie imediata?
Nu mai gandim? E totul o farsa poleita cu "aurul nebunilor", in care si-au frant gatul aventurieri naivi, departe de logica si rationamentul oazelor de liniste mediatica?
Poate suntem morti si perpetuam doar o stare de consum.
Nu inteleg cum standardul de fericire se rezuma la a te compara cu fericirile celorlalti, fie ca faci comparatia cu persoane reale, sau doar cu idei inoculate de mediile de comunicare.
Condamnam cocaina si heroina pentru ca sunt droguri vizibile?
Ca iti transferi asupra prafului "inocenta" pe care crezi ca o ai, pentru ca televizorul nu e drog - il pot stinge cand vreau -, pentru ca tentatiile nu-s vinovate, doar revigoreaza viata de cuplu?
De ce nu-i sinceritatea un drog? Consuma minciuna mai multe grasimi, apoi suntem mai in forma pentru lumea pe care oricum o mintim?
N-am vrut sa incep cu atatea intrebari. De fapt, imi propun, de fiecare data cand scriu, sa dau raspunsuri.
Singurul raspuns pana acum este "fair-play"!
Sa nu te culci, daca vrei sa stai treaz!
Sa nu tragi in piept, daca miroase urat!
Sa nu-ti faci casa, daca pamantul e moale!
Sa nu crezi in tine, atata timp cat nu esti ABSOLUT SIGUR ca ai in ce sa crezi, adica sa-ti hranesti vanitatea pe care o tragi ca pe o husa peste imperfectiune!
Sa nu fi PERFECT, inteles gresit ca un pacat capital!
Intre interogari si exclamatii este tot drumul pe care poti sa-l parcurgi. Dincolo de reperele celor doua semne de punctuatie nu mai exista nimic, sunt doua granite la fel de puternice ca semnele de circulatie.
Iar cei care incalca regulile de circulatie, nu sunt "fair-play"!
