joi, 5 noiembrie 2009

Am fost la Unirea Urziceni - Glasgow Rangers, in Ghencea

Bilet: 12 euro
Bere inainte de meci: 10 euro

Sa afisezi steagul Irlandei la un meci cu Rangers, sa-i scoti din minti pe scotieni, ei sa vina la tine sa-ti ia steagul, prietenii sa-ti tina spatele, jANDARMERIA sa-ti confiste steagul pe motiv ca "Nu stim ce steag este, dar ii enerveaza pe scotieni si vom cerceta aceasta situatie", sa-ti recuperezi steagul si sa-l luminezi pe gabor ca "Fucking cunt!" e o injuratura: PRICELESS

Pentru Dragos, Titi si TB: MULTUMESC!

1312 ;)

marți, 3 noiembrie 2009

Scurta poveste despre micii monstri pe care ii crestem in caldura caminelor noastre

Matei a racit! A urmat cura de medicamente cu nume imposibile si gusturi indoielnice. Satul de "...xon", "...xal", "...xam", Matei ne-a smuls promisiunea "-Dar daca iau medicamentul, imi luati o jucarie?", "- Iti luam!".

A venit randul lui C. sa raceasca (deh, sezonul). Si-a pierdut vocea, avea febra si, in general, o stare proasta. Dar promisunea este promisiune si a venit ziua in care, in lipsa mea (serviciul asta!), a trebuit sa se mobilizeze si sa duca micul mons..., astaaa, pe Matei cu masina pana in afara Bucurestiului, unde un hyper-market gazduieste un fantastic magazin de jucarii.

Dialogul care urmeaza a avut loc in holul casei, in timp ce Matei era pregatit si imbracat pentru plecare si exploda de entuziasm in asteptarea jucariei:
Matei (topaind): - Mergem sa luam jucarie? Mergem sa luam jucarie?
C. (stins, cu vocea pierduta): - Da, mergem.
Matei (topaind): - Mergem cu masina? Cu masina?
C.(stins): - Cu masina...Matei, mami nu poate sa vorbeasca tare, pentru ca si-a pierdut vocea, asa ca te roaga sa stai cuminte in spate (pe bancheta din spatele masinii - n.a.)
Matei (topaind): - Ti-ai pierdut vocea?
C.(stins): - Da.
Matei (se opreste din topait): - Dar poti sa conduci?...

miercuri, 28 octombrie 2009

Smart parking

Intr-adevar, cea mai desteapta parcare pe care am vazut-o! Iti trebuie multa dibacie si inteligenta sa blochezi nu una, nu doua, ci 12 masini deodata!

luni, 26 octombrie 2009

Lista prostilor

"Un user al portalului DESCOPERA.ro ne-a trimis pe e-mail o serie de fotografii "incredibile" care fac de ceva timp inconjurul internetului. Aceste fotografii incearca sa prezinte dovezi care sa ateste o parte a celor mai socante teorii ale conspiratiei: baze extraterestre pe Luna, existenta uriasilor, formatiuni extraterestre pe Terra, Atlantida sau scopul adevarat al piramidelor. Autenticitatea acestor poze este greu de stabilit - cel mai probabil ele au fost realizate cu ajutorul unui program de prelucrat imagini."




Singurul lucru "incredibil" in toata povestea asta este lista comentatorilor care au pus botul, fara sa caute pe net.
Lista prostilor:
Claudia - Cred ca scheletul din prima poza ma facut sa va trimit acest comentar. Adica puteti scapa de moarte dar nu intelegeti biblie cu marul in gat spuneti si comentati ca ce va scriu este imposibil. Cateva cuvinte nu le intelegeti bagati motive ca nu e bine scris. ganditiva bine ce va scriu si vorbiti si cu alti oameni din jurul vostru. viata vecinica
Laur - fotografia aceia in desert e sigur modificata intr-un editor de imagini.. pentru k umbra este prea intunecata
Gina - REUSITE CA FOTOGRAFII, DAR NU CRED IN POVESTILE CU TEORIA CONSPIRATIEI. ORICUM, FELICITARI CELUI -SAU CELOR - CARE LE-AU REALIZAT (n.r.:)))))))
iulia - cred ca singura care trece de reala e cea cu piramidele! adica *!! asta asa este !! asa au ales egiptenii sa plaseze piramidele!!
anda - Sincer, singura care nu mi se pare trucata este ante *, care poate fi doar o coincidenta, de restu sunt sigur ca sunt ireale

Alte premii
Castigatorul categoriei "O vacanta gratuita in lumea reala
": m.o. - "ar trebui sa cred.... sunt unul dintre cei care au avut deaface cu fen. OZN.... dar:daca *ei* sunt aici şi asa puternici.. nu stiu ce-i face sa tot amane desnodamantul...."
Castigatorul categoriei "Sunt confuz": Marcu ma poate ajuta cineva eu de ce nu pot vedea nici o poza
Castigatorul categoriei "M-am prins!": NYMROD Cam toate sunt poze care au participat mai demult, la un concurs cu tematica organizat de o organizatie. Nu mai stiu exact, insa daca o sa cautati pe net o sa vedeti ca le gasiti, in cadrul acelui concurs. VERDICT: NICI UNA
Castigatorul categoriei "Mai am putin si ma trezesc": cristi "cel putin ultima poza este absolut jenanta, atat de evident trucata!"

CASTIGATOR: UN INTELIGENT "...acele poze cu si despre giganti exista de cand lumea...si descoperiri arheologice, care au fost negate, au venit cu femuru de 2 metrii in mana si l-au replicat ca '' nu exista asa ceva'' fara sa-l analizeze. asa a stat si atata tmp cat lumea are o viziune si o minte ff.f.f.f.f.f limitata si ingusta nu vor sta lucrurile alt fel."

Sursa: descopera.ro

marți, 13 octombrie 2009

vineri, 9 octombrie 2009

Globalizare cu orice pret

Comitetul International Olimpic, in infinita lui intelepciune, a acordat orasului Rio de Janeiro organizarea Jocurilor Olimpice din 2016, in detrimentul Madridului.

Argumentele au fost ca Spania a mai organizat o data Olimpiada (Barcelona '92), ca in Madrid au avut loc atentatele teroriste (in 2004, desi Londra, gazda Jocurilor in 2012, a avut parte de atentate in 2005, fara sa punem la socoteala campania IRA) si ca America de Sud nu a mai gazduit vreo editie a JO (stia Samaranch ce stia!).

La o scurta cautare pe net, am trecut in revista unele "atractii turistice" din Rio de Janeiro:

1. FEBRA DENGUE. Rio a avut parte in 2002 de o epidemie, inregistrandu-se peste 20,000 de cazuri, dar "doar" 30 de decese. Care-i faza: Febra asta este transmisa de tantari, tantari care traiesc bine-mersi in toate baltoacele (care nu sunt putine) din favelas si alte vecinatati. In fazele avansate, te caci si vomiti sange. Inca nu s-a gasit vaccin, asa ca iti poti baga ceva in ea de asigurarea medicala!

2. PAIANJENUL CALATOR BRAZILIAN. Cica o arde prin toata America Centrala si cea de Sud. In Rio il gasesti pe strada. Se plimba, calatoreste, adica. Poa' sa ajunga la 15 centimetri in lungime. Ca sa ai o estimare, cel mai mare paianjen din Romania si-ar fura-o de la cel mai firav (ala de a fost bolnav cand era mic) calator din Brazilia. Problema cu paianjenul asta e ca nu poate sa stea locului. Asa ca il gasesti: prin sertare, la o gustare in bucatarie, prin buzunare (la iesirea din casa: draagaaaa, plec la serviciu! am luat tot? cheile, bricheta, banii, paianjenul...). Veninul lui e neurotoxic, care vrea sa spuna ca trimite creierului tot felul de semeseuri false. Printre cazurile intalnite s-a constatat ca barbatii muscati au avut erectii puternice (normal, ce mesaj sa trimita creierul unui barbat!). Nu stiu daca s-au intalnit situatii gen: - Wow, esti atat de fericit ca ma vezi?! - Nu, dreaga, tocmai m-a muscat un paianjen calator.

3. OMIDA LONOMIA. Una dintre speciile pe care le gasesti in Rio se cheama Lonomia diabolus - mai ai nevoie de comentarii?! Lonomiile astea se transforma in niste fluturi nocturni de o rara frumusete, dar pana in faza de zburatoare au un venin comparat cu cel al serpilor cu clopotei. Intepatura provoaca puternice hemoragii interne, iar diagnosticul pus pacientilor ghinionisti este "moarte in chinuri groaznice".

4. (dar nu in ultimul rand) CRIMINALITATEA. AFP spune ca la Carnavalul din 2008, s-au inregistrat 13,000 de talharii si 80 de crime. Unul dintre sfaturile pe care le gasesti in brosuri este: "Incearca sa te imbraci si sa te porti de parca locuiesti in Rio". SA MORI TU! Atunci, ce dreq fac daca sunt un suedez absolut nebronzat si nevorbitor de braziliana :))))

"Daaaa, sigur", o sa spui, "esti genul de carcotas care vede la Rio numai paianjeni si talhari, in loc sa te gandesti la Copacabana, sau la Cristul de pe Corcovado". Poate ai dreptate, dar nu Jocurile Olimpice din 2016 o sa puna pe hartile turistice Rio de Janeiro. De fapt, Jacques Rogge, realesul presedinte CIO, e o persoana fair, inainte de toate, si da o sansa tuturor, in infinita lui corectitudine politica (yeah, right).

In baza aceluiasi political correctness, astept Jocurile Olimpice de vara din 2020 in Africa si, de ce nu, cele din 2024 in Antarctica, singurul continent ocolit de comitetele si federatiile internationale. Poate sunt derutati de faptul ca logo-ul cu pinguinul e deja luat...

luni, 28 septembrie 2009

Despre cum am primit o lectie de 224 de milioane

Matei: - Noi de ce nu jucam la loto?
- ?!
Matei:- La loto! Uite, intraaam, jucaaam...
- OK, hai sa jucam la loto!
...
- Alege numerele si eu le trec pe foaie.
Matei: - Hmmm, 1!
- OK, 1.
Matei: - Mmm,...2!
- Doooi...
Matei: - Si 3!
(Stiam unde o sa duca asta, Matei e in pragul gradinitei, iar numerele lui favorite sunt "1, 2, 3, 4, 5, 6, 7..." - cunoasteti poezia).
Am trecut pe bilet, conform instructiunilor, 3, 4 si 5.
- Hai sa mai alegem si alte numere, vrei?
Matei: - Bine, 4 si 6.
- Adica, 46?
- Da!
Ma uit la bilet: 1, 2, 3, 4, 5, 46.
- Bai, Matei, hai sa alegem si noi un bilet care nu arata ca o carte de matematica de clasa I.
Matei: - Of, bine, bine!
Alegem 3, 5, 18, 23, 31 si 44. Vanzatoarea ne zambeste si ne ureaza "Mult noroc".
...
(Duminica seara, cand se trag la TVR numerele castigatoare)
Prezentatorul: Primul numar extras esteee...3! (Imi spun: A inceput bine)
Prezentatorul: Al doilea numar extras esteee...46! (Caut biletul. Parca am pus 46)
Prezentatorul: Al treilea numar este 5, al patrulea, 2, al cincilea, 1, al saselea (cu o dictie perfecta) douazeci si doi! Repetam varianta castigatoare: 3, 46, 5, 2, 1, 22.

Omologarile sunt pentru masochistii care gasesc o umbra de satisfactie cand se "zgarie pe ochi": Categoria a doua (5/6) 22.468, 18 lei

Imi trec prin cap zecile de variante conspirationiste despre castigurile la loto, dar lectia este despre parintii care trebuie sa-si asculte din cand in cand copiii.