M-a intrebat cineva, cu atata seriozitate incat am dat, mental, un pas in spate (bine, cred ca in realitate m-am dat si fizic un pas in spate): "Stii care este secretul vietii la 30 de ani?"
"Iubirea cucereste tot?", am banguit eu, strivit de forta intrebarii. "Nu, asta este secretul la 18 ani!", a venit riposta care a dus in derizoriu a doua mea varianta, cea cu "Viata trebuie traita", si ea vecina cu etapele adolescentine. "Secretul este atitudinea!".
Oh, da! Zece puncte pentru Gryffindor! Trebuie sa-mi scot palaria in fata raspunsului subtil, in acelasi timp brutal. Sinuos, in acelasi timp direct si la tinta.
Mi-a trebuit ceva sa imi revin dupa lovitura pe care nici nu am vazut-o venind, dar, in timp ce ceata knock out-ului se risipea, am inceput sa vad, exact ca agent Kujan in fata tablei din care Verbal ii insailase toata povestea despre Keyser Soze, in "Suspecti de serviciu", toate raspunsurile la intrebarea "Stii care este secretul vietii la 30 de ani?", pe care eu nu le bagasem de seama pana atunci.
Si mi-au trecut prin fata. "Secretul este...sa fii casatorita si sa ai un copil", "...sa ai o slujba bine platita si sa-ti vezi de hobby-urile tale", sau "...sa ai o slujba bine platita si sa paaaaaaaaarrrrtyyyyyyyy!". "...sa ajungi la acel spiritual enlightenment pe care il au calugarii budisti". "...sa stii trucul cu cercurile" (prietenii - dar, mai ales, unele dintre prietenele lor - stiu de ce). "...sa iti dai seama ca totul este vanitate" (chestiile astea absolute m-au dat pe spate intotdeauna...de ras). "...sa traieste repede, sa mori tanar si sa lasi in urma un cadavru frumos", "...sa iti dai seama, in fiecare dimineata, ca asta este prima zi din restul vietii tale". "...sa nu te omori cu munca", "...sa faci totul cu pasiune", "...sa crezi in tine", "...sa-ti dai seama ca poti sa mori si maine", "...sa nu lasi pe maine ce poti face azi". "Capul plecat, sabia nu-l taie", "Mai bine sa mori in picioare, decat sa traiesti in genunchi". "...sa...", "...sa...", "...sa..."!!!
