luni, 18 mai 2009

As fi vrut sa fie ULTIMUL POST

Am auzit pe cineva spunand, de curand, ca blogareala - in particular - si scrisul - in general - au devenit un trend, un must pentru pseudo-intelectuali, un showoffism ca cercelul cu imitatie de diamant al cocalarilor. Ca e cool sa ai issues si sa le torni pe foaie sau pe net.

N-am nici cea mai mica intentie sa combat sau sa aprob, ma gandesc doar de cate ori am fantazat sa incep un post cu "Gata! M-am hotarat! Asta este ultimul post! Nu mai am despre ce scrie, nu mai am lucruri de care sa ma leg, iau o vacanta si imi schimb meseria".

Acest lucru nu este posibil - cel putin acum. Stati putin! Nu aberez! Stiti multi, dintre cei care citesc, cum sta treaba! Stiu ca ati avut cel putin o data fantezia cu fluxul de stiri care nu mai varsa accidente, lovituri de stat, declaratii aberante ale politicienilor sau apucaturi idiopate ale popoarelor. Stiu si ca v-ati alungat imediat gandul, dintr-o frica nejustificata ca veti pierde "obiectul muncii", doza de notorietate sau accesul la vocatie.

Si mai cunosc si scuza cu "Da? Dar tot o sa fie nevoie sa scrie cineva despre lucrurile frumoase care se petrec in lume!". Perfect de acord. Am mai zis ca nu vreau sa contrazic.

Asa cum am scris la inceputul blogului, l-am pornit ca o exorcizare, pentru ca vroiam sa scap de intrebari si de zumzetul pe care-l simt atunci cand raman singur (fie si in cele 5 minute in care ma izolez pentru a fuma o tigara).

De fapt, fantezia suprema este sa scriu ultimul post in blogul permanent pe care il duc cu mine, asemenea flatline-ului pe care il inregistreaza electrocardiograful la un infarct. Nu glumesc, am vazut privirile goale si strict-orientate ale oamenilor de pe strada, din tramvai, metrou, trafic, tren. Nu spun ca nu se gandesc la ceva, ar fi absurd si emfazic. Spun doar ca ii invidiez.

Spun ca ar fi frumos sa nu fiu trendy cand scriu si sa ma intorc la "intelepciunea populara si colectiva", tradusa, pe cinstite, in "glojdeala, potol, reduceri la cora si otv".

Ne ascundem aiurea in spatele unui: "Hai, frate, ca noi suntem un popor de oameni destepti si inventivi. Uita-te la americani, o natie de prosti". PROSTIA NU ALEGE POPOARE, e un procent geo-social, prezent ca speciile de insectele daunatoare, pe toate continentele.

Cunosc oameni care scriu pentru ca au un foc interior atat de puternic, incat ar putea sa-si incinereze partenerii de conversatie, asa cum este Lari, sau ard mocnit si intretin atmosfera placuta si plina de efuzie a semineelor din cabanele de la munte, cum este daia.

Ilie Nastase, care nu a castigat niciodata in cariera Wimbledonul, fantaza sa-si adjudece pretiosul trofeu londonez, apoi sa faca un mars triumfal prin fata tribunelor, cu degetul din mijloc ridicat, ca forma suprema de exorcizare. E genul de foc pe care vrei sa-l stingi in cea mai radicala si descatusanta maniera. Ca atunci cand te pişi pe carbuni!

Francois Villon scria (infometat, haituit si dupa ce a lasat in urma o opera impresioanta): "Nu-i trai mai bun ca viata-ndestulata".

Imi doresc sa scriu acel ultim post din tot sufletul, dar in termenii mei si nu pentru ca nu mai am bani sa-mi platesc netul.

Jane, nu te-am uitat, pentru ca esti tot timpul cu mine, amintindu-mi cum a inceput totul.